duminică, aprilie 28, 2024

Tu de unde te imbraci?

Tu de unde te imbraci
Originalitate. Diferențiere. Unicitate. Iată trei termeni cu care noi, reprezentantele sexului frumos, nu numai că suntem familiare dar pare că ne și guvernează alegerile vestimentare. Un stil propriu, care să ne individualizeze față de celelalte femei, e ceea ce ne-am dorit dintotdeauna, un stil care sa fie nici prea batranesc. Cum ne putem procura hainele sau accesoriile de care să fim sigure că nu le vom mai vedea în altă parte? Apelând la un magazin cu haine originale!
La o primă vedere, pare ceva parcă rupt din sfera realității, dar fii convinsă că nu este atât de dificil precum pare. Magazinul cu haine originale este singurul care îți înțelege nevoia de a fi unică și tot el este cel care lucrează în favoarea ta, pentru a evita neplăcerea de a fi comparată cu altcineva.
Din orice punct de vedere am vorbi, nici un individ nu își dorește să fie perceput de către ceilalți ca fiind „la fel” cu altcineva sau, și mai rău de atât, să i se spună că a copiat o altă persoană în anumite privințe. Cu atât mai de nedorit este acest lucru pentru noi ca femei. Pus în legătură cu stilul vestimentar, orgoliul, sensibilitatea noastră au de suferit grave prejudicii atunci când se întâmplă așa ceva. De aceea, toate eforturile noastre se îndreaptă către cele trei reguli de mai sus, reguli pe care le putem descoperi doar în cadrul unui magazin cu haine originale.
Cum putem dobândi originalitatea visată prin intermediul acestui magazin cu haine originale? Simplu. Asigură-te că hainele pe care le achiziționezi nu se mai găsesc în altă parte. Dacă ți se pare prea dificil, orientează-te spre cel de-al doilea principiu: diferențierea. Poți îndeplini această condiție cu ajutorul accesoriilor potrivite – pantofi, genți, bijuterii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *