Capsule ale timpului moderne

Desi capsula timpului este o conceptie moderna, ideea se bazeaza pe ritualurile de inmormantare a civilizatiilor stravechi. De-a lungul timpului oamenii de stiinta au reusit sa adune informatii dintre cele mai variate folosindu-se de artefacte descoperite in siturile arheologice de acest fel.

Thornwell Jacobs este in general considerat parintele capsulei timpului, un mod mod de conservare a diferitelor obiecte pentru posterioritate, inspirat fiind de evenimentele anilor ’20 cand primele morminte ale marilor faraoni au fost dechise si cercetate. Proiectul acestuia, Cripta Civilizatiei (Crypt of Civilization), a intrigat si fascinat intreaga America a anilor ’30. Astfel de proiecte au urmat de-a lungul timpului pana in zilele noastre.

Societatea Internationala a Capsulei Timpului are ca obiectiv principal documentarea si analizarea continutului capsulelor timpului de pe intreg globul. Aceasta a fost infiintata in 1990 la Oglethorpe University in Atlanta, Georgia, de catre un grup de oameni de stiinta atat din Europa si din America. Asociatia estimeaza ca pana in prezent exista intre 10.000 si 15.000 de astfel de capusle si ca 80% dintre acestea sunt considerate  pierdute si nu vor putea fi deschide la momentul stabilit.

In continuare voi prezenta cateva capsule ale timpului care mi s-au parut mai interesante, lista fiind pur subiectiva.

Capsula timpului Cripta Civilizatiei

Aceasta a fost sigilata in 1940 (lucrarile incepand cu anul 1937) si este programata sa fie deschisa in anul 8113. Lista obiectelor din aceasta capsula o puteti gasi aici, precum si cateva imagini sau alte informatii  mai detaliate.


Capsula timpului Westinghouse 

Aceasta a fost sigilata in 1939 si este programata sa fie deschisa in anul 6939. Aceasta capsula a fost inaugurata la New York World’s Fair (1939) de catre compania Westinghouse despre care am mai vorbit si aici. O lista a obiectelor o puteti gasi aici.

Prezentarea ei poate fi urmarita si in urmatorul clip care face parte din filmul “The Middleton Family at the New York World’s Fair”, film realizat special cu aceasta ocazie.

Un lucru interesant de mentionat este faptul ca aceasta capsula detine si un mesaj din partea lui Albert Einstein.


Capsula timpului Tulsa Oklahoma

In anul 1957, o capsula a timpului creata din ciment, a fost sigilata continand o masina care in acea perioada era considerata o imbinare perfecta intre tehnologia avansata a Americii si eleganta: Plymouth Belvedere. Aceasta a fost deschisa in 2007.

Momentul nu a fost unul prea fericit intrucat incinta, in decursul anilor,  a fost inundata de apa si masina a fost distrusa de rugina.


Sondele spatiale Pioneer 10 si 11


Acestea sunt doua sonde spatiale trimise in anul 1972 si respectiv 1973, fiind echipate cu plachete din aur si aluminiu care contin informatii despre origina sondelor si a creatorilor acestora in eventualitatea in care vor fi interceptate de catre fiinte extraterestre. Aceste sonde sunt primele obiecte create e om care au parasit Sistemul Solar. Ultimul semnal de la Pioneer 10 a fost receptionat in 2003 iar de la Pioneer 11 in 1995.


Sondele spatiale Voyager 1 si 2


Acestea au fost lansate in anul 1977 si atat Voyager 1 cat si Voyager 2 au montate pe ele cate un disc de cupru placat cu aur, pe care sunt inregistrate imagini si sunete de pe Terra. Un lucru de mentionat este faptul ca acestea contin piesa Johnny B. Goode de Chuck Berry. 🙂

Voi incheia aceasta lista cu prezentarea a doua (?) astfel de capsule initiate in Romania, desi proiectele sunt mai degraba locale si mai mici ca perioade de timp.

Capsula Timpului, ingropata in Gradina Romei (Satu Mare), contine ziare, afise, masinute, brichete si mesaje, a fost sigilata in anul 2011 si este programata sa fie deschisa in 2051. Mai multe detalii puteti gasi aici.

Capsula timpului Iasi 600 a fost ingropata in 2008 in fata Palatului Roznovanu si este programata sa fie deschisa in 2058. Mai multe detalii puteti gasi aici.
 
O lista incompleta a capsulelor timpului de pe intreg globul o puteti gasi aici.

Surse: 1, 2, 3

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.